Asigurarea care lipseşte

Mă tolănesc pe canapea, apuc telecomanda televizorului, o scap pe jos. O ridic şi-ncep să fac slalom printre posturi. Lemon Tree, deci. 1995. O mie nouă... cum, mă, nouăşcinci? Adică au trecut 12 ani de când ascultam cântecul ăsta la căşti, în 331, la un walkman cât cutia de scrisori? Ei bine, da. Sunt fix 12 ani. Îmbătrânim, oameni buni.

La televizor se face negoţ cu orice. Cu bătrâneţea, cu viaţa, cu neprevăzutul. Poţi să-ţi asiguri orice bun, există asigurări pentru mobil şi imobil, asigurare pentru maşină, pentru casă şi pentru viaţă. Sufletul ţi-l asigură cineva? Îţi asigură cineva bucuriile, conservându-le la loc sigur?

În realitate nu suntem pregătiţi pentru aproape nici un eveniment care ar putea sări din tolba vieţii punându-se de-a curmezişul destinului nostru. Cu atât mai puţin suntem asiguraţi în faţa neprevăzutului. În această seară, chipul neprevăzutului meu s-a reflectat în masa din geam care flanchează canapeaua. Un neprevăzut cu o vârstă neverosimilă - 12 ani.

Dacă aş fi avut blog şi internet în 1995, aş fi scris într-o însemnare că abia aştept să încep facultatea. Acum am blog şi internet, şi abia aştept să îmi aduc aminte cât de repede trece timpul...

M going S

Când m-am apucat de sport, am făcut o listă, în minte, cu alimente care nu vor mai intra în casă, deci nici în burta-mi, ca să zic aşa. Am gândit în termeni foarte simpli, mergând pe formula : mişcare multă - grăsimi (nesănătoase) mai puţine - calorii mai puţine - hrană mai sănătoasă. Dap, funcţionează.

Mai mult, un astfel de regim de viaţă nu este deloc scump. Gândindu-mă la banii cheltuiţi pe dulciuri - vezi Nutella, ciocolate, etc - am realizat că suma investită săptămânal în produse sănătoase este considerabil mai mică. Au trecut aproape 5 luni de la măreaţa decizie de a da jos kilogramele care începuseră să mă deranjeze, motiv pentru care voi aşeza pe cântar, în mod public, un bilanţ provizoriu. De ce? Pentru că în ultimele luni am descoperit bucuria de a schimba M-ul cu S-ul, recte L-ul cu M-ul, după caz şi croiala producătorului.

1 martie 2009 - Generalul cântărea, dezbrăcat, 77-78 de kg. Sărea aproape întotdeauna peste micul dejun, care era oricum compus din omletă şi grăsimi pernicioase, mânca aiurea (mult, repede, nesănătos) după-amiaza, iar seara mânca sau nu, în funcţie de cât de tentantă era oferta din frigider. Burta nu uită şi nu iartă, astfel că atât şeful meu, cât şi mulţi colegi sau prieteni m-au alintat cu o sinceritate dezarmantă. Mi-au transmis că arăt "împlinit", c-am devenit "pufos" şi că parcă am pus un pic de burtă.

Trec peste detaliile privitoare la antrenament - durată, intensitate, BMI, etc. Aş spune doar că mişcarea organizată, antrenamentul inteligent (nu alergatul nebunesc pe bandă la o frecvenţă a inimii care sare de limitele normale) şi reformarea din temelii a alimentaţiei aduce rezultate. Vizibile şi rapide. De fapt, încerc să fac o pledoarie pentru mişcare, atâta tot - noua-mi pasiune.

Ziceam ceva de bilanţ provizoriu? Martie 2009 - mărimea blugilor 34. Iunie 2009 - 31. Din cele 78 de kg au mai rămas 69, maxim 70. Ce vreau să spun? Un lucru foarte simplu. Nu ştiu câte din deciziile pe care le-am luat în ultimul an au fost bune, însă e cert că decizia pe care am luat-o la sfârşitul lui februarie a fost cea mai bună. :)

Nu-i nimic nou sub soare...

Când am ajuns, valurile mici îşi izbeau timiditatea de pietrele mari şi umede care stăpânesc peste mal. Ar fi vrut să-mi ude picioarele, să mă infioare, dar le-a fost cu neputinţă. Era ceva în glasul lor, ecoul unui vis, oftatul unei bucurii, liniştea unei speranţe.

Sub soare, un om îşi căuta gândurile.























A stat mult acolo. S-a aşezat pe una din pietrele umede, a hrănit câteva lebede purtate de apă într-o direcţie scufundată în întuneric, apoi s-a ridicat şi a plecat. Noaptea nu avea să întârzie nici de astă dată. Nimic nou sub soare...